rss

duminică, 23 martie 2008

Iron Maiden...

Iron Maiden este o faimoasă trupă britanică de heavy metal, înfiinţată în 1975 de către basistul Steve Harris. Maiden (cum este deseori denumită de fani) este una dintre cele mai de succes şi mai influente formaţii a genului heavy metal, vânzând peste 70 de milioane de albume de-a lungul carierei.

Iron Maiden există oficial din ziua Crăciunului 1975, când bassistul Steve Harris şi cei patru colegi ai săi în acea vreme – Paul Day (voce), Terry Rance (chitară), Dave Sullivan (chitară) şi Ron Matthews (baterie) – aleg titulatura ce avea să devină celebră mai târziu, inspiraţi fiind de numele unui instrument de tortură medieval (folosit in special de Inchiziţia spaniolă), dar şi de succesul pe care îl inregistra pe atunci filmul "Omul cu masca de fier".

Anii de inceput au insemnat dese schimbări de componenţă, stând însă sub semnul voinţei lui Steve Harris de a impune grupul cu orice preţ, excluzând totuşi orice compromis în privinţa muzicii. În urma concertelor susţinute, Iron Maiden işi atrage notorietatea pe plan local, însă casele de discuri, deşi perfect conştiente de valoarea grupului, preferă să nu rişte, cerându-le celor cinci muzicieni să treaca la punk în schimbul unui contract discografic. Faptul este de neconceput pentru Steve Harris, care crede cu tărie în viitorul genului heavy metal, astfel că trupa ramane în circuitul underground.

Prima inregistrare este realizată la graniţa dintre 1978 şi 1979, pentru ca prima apariţie discografică, EP-ul "The Soundhouse Tapes" ce conţine piesele "Iron Maiden", "Invasion" şi "Prowler", să fie editată (în numai 5.000 de exemplare) în toamna anului 1979. Înregistrare pe care îi gasim, alaturi de Steve Harris, pe chitariştii Dave Murray şi Tony Parsons, vocalul Paul Di Anno (unul din punctele forte ale concertelor grupului) şi pe bateristul Doug Sampson. Între timp, beneficiind şi de ajutorul managerului Rod Smallwood, devenit persoană cheie în domeniul administrativ legat de Iron Maiden, dar bazându-se în primul rand pe muzica sa originală şi lipsită de compromisuri, grupul intră în vizorul importantei case de discuri EMI, cu care va semna un contract în decembrie 1979.

Pentru înregistrarea primului LP sunt recrutaţi bateristul Clive Burr şi chitaristul Dennis Stratton, în timp ce coperta cade în sarcina graficianului Derek Riggs. Astfel că, o data cu prima realizare discografică importantă semnata Iron Maiden, albumul autointitulat apărut în 1980, se naşte Eddie The Head, cel care va deveni mascota oficială a grupului, nelipsită de pe coperţile următoarelor albume, de pe scenele pe care a concertat Iron Maiden, figurând de asemenea pe toate materialele lor promoţionale.
Mascota Eddie aparând pe coperta albumului autointitulat Iron Maiden

Cota grupului creşte pe zi ce trece, Iron Maiden efectuând un turneu britanic încununat de succesul înregistrat la Festivalul Reading, pentru ca în toamnă să cânte în deschiderea turneului european al americanilor mascaţi de la Kiss. Anul 1981 aduce o schimbare importantă în grup, prin venirea lui Adrian Smith, acesta şi Dave Murray formând de aici înainte un duo chitaristic de calibru. În acelaşi timp, producatorul Martin Birch, cunoscut mai ales datorită colaborarii sale cu Deep Purple, devine al şaselea component al echipei Iron Maiden, iar succesul albumului "Killers" permite grupului să efectueze un turneu european în postura de headliner, continuat cu un turneu sold-out în Japonia şi cu deschiderea turneului american al celor de la Judas Priest.

Popularitatea grupului este deja ridicată, însă Iron Maiden va erupe pur şi simplu în 1982, odata cu sosirea noului frontman, Bruce Dickinson, şi cu înregistrarea albumului "The Number Of The Beast", piatră de hotar în istoria rockului mondial, album ce intră direct pe primul loc în topurile britanice. "Run To The Hills", "The Number Of The Beast", "The Prisoner" raman piese de rezistenţă pentru genul heavy metal.

De acum înainte, nimic nu mai stă în calea maşinii heavy metal de calitate numită Iron Maiden, formula de aur fiind completată în 1983 prin cooptarea bateristului Nicko McBrain. Urmeaza albumele "Piece Of Mind" (1983), cu al său "The Trooper", apoi "Powerslave" (1984), cu cele două imnuri, "Aces High" şi "2 Minutes To Midnight", turnee, participarea la numeroase festivaluri, dintre care se remarcă "Monsters Of Rock" sau mega-festivalul desfaşurat în ianuarie 1985 la Rio de Janeiro, Iron Maiden figurând pe afiş alaturi de Queen, Whitesnake, Scorpions, AC/DC, Yes, Ozzy Osbourne şi Rod Stewart. Aceasta a fost practic perioada de aur a grupului, marcată şi de apariţia dublului album "Live After Death", editat în octombrie 1985 ca un premiu pentru fanii săi.

Anul 1986 aduce o nouă schimbare de concepţie în optica muzicală Iron Maiden, albumul "Somewhere In Time" nemaifiind o creaţie aparţinând aproape exclusiv lui Steve Harris, de data aceasta aducandu-şi o importantă contribuţie la compunerea pieselor şi Adrian Smith, iar rezultatul poate fi lesne constatat în tenta progresivă imprimată întregului album. Experimentul continuă în acelaşi sens şi pe "Seventh Son Of A Seventh Son" (1988), de această dată fiind folosite chiar şi sintetizatoare, lucru ce părea de neconceput cu numai câţiva ani înainte.

Fanii sunt descumpăniţi, iar anii următori nu par să fie benefici pentru Iron Maiden. Plecarea lui Adrian Smith, care începuse să aibă idei muzicale complet diferite de acel trade mark care îi impusese pe Iron Maiden nu a aranjat deloc lucrurile, iar tăcerea prelungită a celorlalţi componenţi ai grupului nu parea să fie deloc de bun augur. A fost de ajuns să se afle faptul că Bruce Dickinson lucrează la doua proiecte cvasipersonale, în speţa fiind vorba de un roman intitulat "The Adventures Of Lord Iffy Boatrace" şi, lucru mai grav, de un album solo purtând numele "Tattooed Millionaire", pentru ca zvonurile să inceapă să circule în presa de specialitate. Se vehicula ideea iminentei plecări a lui Dickinson de la Iron Maiden, jurnaliştii dând ca sigură înlocuirea sa cu Michael Kiske. Cum lucrurile luaseră deja o întorsătură neplacută, Steve Harris şi-a mobilizat colegii, integrându-l în trupă pe chitaristul Janick Gers, vechi fan Maiden, dupa o singură repetiţie. Maşina de heavy metal era gata de fapte mari, motivaţia aparuse din nou, toţi cei cinci muzicieni erau hotărâţi să arate întregii lumi că spiritul Iron Maiden s-a păstrat nealterat. Totul a mers ca pe roate, cei cinci regăsind bucuria de a face o muzică simplă, dar personală. "No Prayer For The Dying" este de fapt urmarea logică a albumului "The Number Of The Beast", mulţi fani au ramas fideli acelei perioade, marturisea Dave Murray. In timpul inregistratilor am resimtit un entuziasm pe care nu-l mai regasisem de multi ani, acest nou album este ca o reintoarcere la originile istoriei Iron Maiden.

Părerile sunt însă împărţite, deşi imediat dupa apariţia albumului domnise un entuziasm general, iar Steve Harris & co. vor fi nevoiţi să schimbe din mers tactica, rămânând să confirme abia in 1992 cu "Fear Of The Dark", deşi nici acest album nu întruneşte elogiile întregii critici. Într-un fel este explicabil, genul heavy metal s-a schimbat extrem de mult, devenind din ce în ce mai divers, iar o realizare precum "The Number Of The Beast" poate părea deşuetă în contextul actual.

Plecarea lui Bruce Dickinson avea sa pună din nou pe tapet zvonurile privind desfiinţarea grupului, "confirmate" întrucâtva şi de editarea în 1993 a celor două albume live, "A Real Live One" şi "A Real Dead One", considerate pe atunci ca un fel de adio spus fanilor. Şi totuşi, Iron Maiden este o poveste prea frumoasă pentru un asemenea sfărşit, iar Steve Harris este, pentru a câta oară, partizanul unei reveniri în prim planul scenei metalice a Fecioarei de Fier. "Fără Bruce, oricum nu va semăna cu Iron Maiden", se lamentează acum fanii, lucru care rămâne de demonstrat, pentru că nu trebuie uitat faptul că înlocuitorul său, Blaze Bayley, nu este chiar un necunoscut, având chiar ceva din alura lui Bruce Dickinson, iar fostul său grup, Wolfsbane, fiind de multe ori comparat cu prima formulă Iron Maiden, în special în privinţa apariţiilor live. Începutul lunii octombrie, a scos pe piaţă noul produs discografic semnat Iron Maiden, albumul intitulat "The X-Factor", un opus ce conţine 14 piese, între care figurează, pentru prima oară în cariera grupului, doua cover versions (UFO şi The Who). Din păcate, Blaze Bailey nu a convins şi mulţi deja s-au gândit cu nostalgie la perioada cu Bruce. Discul nu sună rău, are multe parţi care au farmecul celor din perioada de aur, dar parcă nu e un întreg ca pe vremuri. Şi al doilea disc Maiden cu Blaze – "Virtual XI" - nu a picat prea bine cu toate ca nici acesta nu e un produs chiar rău. De fapt, era clar ca locul lui Blaze nu era la Maiden şi ceea ce trebuia să se întample s-a intâmplat. Bruce Dickinson s-a reîntors în grup dupa mulţi ani de absenţă.

Revenirea s-a produs în 1999 şi după scurt timp mult aşteptatul disc Maiden în formula de aur a fost gata. Mai mult decât atât, Bruce nu a venit cu mâna goală şi l-a readus cu el şi pe Adrian Smith, chitaristul cu care Maiden a avut în anii 80 cea mai bună perioada a sa. Cu trei chitarişti în formulă, Maiden a pus pe picioare un foarte bun disc heavy metal intitulat "Brave New World", disc realizat ca pe vremuri. Iar lungul turneu mondial ce a urmat lansării albumului s-a încheiat în ianuarie 2001 cu un concert la faimosul festival din Brazilia, Rock in Rio, unde trupa a cântat în faţa a circa 250.000 de fani.

În 2003 trupa lansează albumul "Dance of Death" ce conţine destul de multe elemente progresive ce au devenit deja parte din stilul Maiden. Albumul contine si prima piesa compusa de bateristul Nicko McBrain si anume "New Frontier". Un album live "Death on the Road" in august 2005, iar versiunea DVD este putin amanata si lansata in februarie 2006.

Al paisprăzecelea album de studio Iron Maiden, intitulat "A Matter of Life and Death" este lansat pe 28 august 2006. În turneul de promovare albumul este cântat integral la fiecare concert, o premieră pentru Iron Maiden.

Pe 13 decembrie 2007, Iron Maiden au anunţat că turneul Somewhere Back In Time va include şi un concert în România pe 4 august 2008. Acesta va fi al doilea concert al formaţiei în Romania, primul fiind în 1995, cu Blaze Bailey la voce.

Discografie

Albume de studio

* Iron Maiden (1980)
* Killers (1981)
* The Number of the Beast (1982)
* Piece of Mind (1983)
* Powerslave (1984)
* Somewhere in Time (1986)
* Seventh Son of a Seventh Son (1988)
* No Prayer for the Dying (1990)
* Fear of the Dark (1992)
* The X Factor (1995)
* Virtual XI (1998)
* Brave New World (2000)
* Dance of Death (2003)
* A Matter of Life and Death (2006)

Albume Live

* Live!! +one (1980)
* Maiden Japan (1981)
* Live After Death (1985)
* A Real Live One (1993)
* A Real Dead One (1993)
* Live at Donington (1993)
* Rock in Rio (2002)
* Death on the Road (2005)

Membrii actuali

* Bruce Dickinson – voce (1981-1993, 1999-prezent)
* Steve Harris – bas (1975-prezent)
* Dave Murray – chitară (1976, 1977-prezent)
* Janick Gers – chitară (1990-prezent)
* Adrian Smith – chitară (1980-1990, 1999-prezent)
* Nicko McBrain – baterie (1983-prezent)

Membri

Foşti membri

* Paul Day – voce (1975 - 1976)
* Dennis Wilcock – voce (1976-1977)
* Paul Di'Anno – voce (1978-1981)
* Blaze Bayley – voce (1993-1999)
* Dave Sullivan – chitară (1975)
* Terry Rance – chitară (1975 - 1976)
* Bob Sawyer – chitară (1976)
* Terry Wapram – chitară (1977)
* Paul Cairns – chitară (1979)
* Paul Todd – chitară (1979)
* Dave Mac – chitară (1979)
* Tony Parsons – chitară (1979)
* Dennis Stratton – chitară (1980)
* Ron Matthews – baterie (1975 - 1977)
* Thunderstick – baterie (1977)
* Doug Sampson – baterie (1977 - 1980)
* Clive Burr – baterie (1980-1983)
* Tony Moore – clape (1977)

Componenţa iniţială

* Paul Day – voce
* Dave Sullivan – chitară
* Terry Rance – chitară
* Steve Harris – bas
* Ron Matthews – baterie

Fear Of The Dark - Iron Maiden

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu