rss

miercuri, 31 decembrie 2008

La 50 multi ani barbie

Iubită de copii, dar şi de cei mari. Doctoriţă, stewardesă, mămică, şoferiţă. Toate aceste ipostaze şi multe altele au fost întruchipate de faimoasa păpusă Barbie care, în 2009, va aniversa 50 de ani. Cu o reputaţie de invidiat, celebra păpusă a generat şi vânzări impresionante, în valoare de aproximativ trei miliarde de dolari pe an, anunţă Telegraph, în ediţia online.

Deşi împlineşte 50 de ani în 2009, Barbie nu are riduri, nu s-a îngrăşat, păstrându-şi silueta filiformă şi continuă să genereze vânzări de trei miliarde de dolari pe an. Barbara Millicent Roberts, eroina unei serii de povestiri din anii '60 a fost cea de la care Barbie şi-a luat numele.

Trei păpuşi Barbie sunt vândute în fiecare secundă, în lume. Barbie a trecut de mult timp de simplul statut de jucărie. De succesul Barbie se ocupă specialişti din cadrul companiei Mattel, care au misiunea să se asigure că brandul se menţine în top de-a lungul anilor.


De longeviva păpuşă se ocupă o echipă care include 50 de designeri, 12 stilişti, o maşină puternică de marketing şi circa 100 de persoane care acordă licenţe Barbie unui număr de circa 800 de companii, care produc obiecte diverse, de la haine până la mobilă de dormitor.

Barbie a fost inventată de fiicele unor imigranţi polonezi, Ruth şi Elliot Handler, care au intrat în industria jucăriilor după Al Doilea Război Mondial. Elliot reprezintă "el"-ul din Mattel, companie pe care a înfinţat-o împreună cu Harold "Matt" Matson.

Una dintre fficele soţilor Handler, Barbara, obişnuia să se joace cu păpuşi decupate din hârtie şi să îşi imagineze diferite situaţii în care îşi transpunea jucăriile. Astfel a apărut ideea unei păpuşi care să pună accentul pe visurile de strălucire ale oricărei fete.

Prototipul iniţial a fost o păpuşă germană. În 1959, la New York Toy Fair, păpuşa a intrat pe piaţă sub umele "Barbie Teenage Fashion Model". Avea toate trăsăturile fiziologice ale unei fete intrate în adolescenţă, inclusiv sâni, care i-au intrigat pe mulţi dintre cumpărători, unii chiar refuzând să cumpere jucăria. Cu toate acestea, Barbie a avut un succes imens încă de la început. Până la sfârşitul anului respectiv, compania a vândut 350.000 de păpuşi, apoi vânzările au început să crească şi mai mult.

Aspectul păpuşii Barbie a fost schimbat în mod constant. În 1975, Barbie era inocentă şi cu o înfăţişare tinerească, în 1976 a câştigat un zâmbet mai sălbatic şi o imagine de superstar, apoi, în anii următori, o talie mai mare şi un bust şi şolduri mai mici, calitaţi potrivite pentru accesorii de tipul top-urilor şi jeanşilor cu talie joasă. De-a lungul timpului, Barbie a fost italiancă, pariziană, membră a familiei regale britanice, inuită, niponă, coreeană, jamaicană şi americană.

Designeri precum Armani, Givenchy, Calvin Klein, Donna Karan, Dior, Versace sau Vivienne Westwood au furnizat de-a lungul anilor, vestimentaţiile pentru Barbie.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu