rss

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Max Payne - cronica de film

Ca orice succes comerical, Max Payne avea nevoie de o ecranizare. Si ca orice adaptare a unui film dupa povestea unui joc, Max Payne reuseste sa starneasca controverse in randul fanilor si totodata criticilor.
Bazat pe jocul cu acelasi nume lansat in 2001, ecranizarea lui John Moore se vrea o incursiune in lumea sumbra a personajului, de aceasta data explorand psihicul mai degraba decat actiunea propiu-zisa. Astfel filmul nu este deloc unul de actiune, ci unul de mister cu o serie de elemente psihologice.
In jocul original Max Payne, un politist a carui familie a fost ucisa de catre un consumator al unui nou drog, numit V, porneste intr-o vanatoare a carui scop este evident gasirea si capturarea oamenilor responsabili pentru crima. In "aventura" sa, reuseste sa elimine o vasta retea de distributie a drogului, in final ajungand la liderul acestora.
Desigur, povestea devine mult mai captivanta pe parcurs insa si sunt convins ca multi dintre voi ati jucat Max Payne, asa ca nu voi continua cu alte detalii legate de firul narativ.
Filmul deviaza putin de la povestea originala. Desi arma si cauza sunt identice, John Moore a decis sa elimine povestea retelei de traficanti, folosind mai degraba un scenariu clasic: Max isi pune increderea in mentorul sau, decizie care pe parcursul filmului ajunge sa o regrete.
Cum am mentionat si mai sus, filmul este mai degraba psihologic, scenele de actiune fiind extrem de reduse ca numar (circa 5). Efectul bullet time, exploatat in Matrix, este prezent si in film insa din nou ca numar redus.
Personajele din joc au fost pastrate desi importanta lor este mult mai infima. Mona Sax devine un personaj aproape invizibil in ciuda faptului ca in povestea originala avea un rol aproape crucial. Ii vom intalni pe Jack Lupino, Natasha Sax sau Jim Bravura care din nou au roluri absolut inutile.
De altfel intreaga poveste nu are o baza solida si foarte multe parti din film sunt absolut de "umplutura". Atmosfera intunecata a jocului a fost pastrata, Max Payne fiind usor incadtat in categoria film noir (similar cu Sin City).
Un avantaj al filmului este ca spre deosebire de joc, versiunea lui John Moore explica efectele drogului V asupra psihicului uman. Exista si o parte mistica, Max infruntand creaturi despre care regizorul lasa impresia ca sunt efecte secundare ale drogului. Interpretarea actorilor este destul de buna, Mark Wahlberg fiind probabil cel mai potrivit om pentru a juca rolul lui Max Payne.
Daca veti intra in sala de cinema cu speranta de a vedea un film de actiune intens, veti ramane cu un gust amar. Judecand la rece Max Payne este o ecranizare destul de reusita, cel putin pentru fanii jocului. Desi povestea nu este foarte solida, filmul reuseste sa ofere o varianta plauzibila a naturii psihologice. Totusi, nu va asteptati la o capodopera.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu