rss

miercuri, 10 decembrie 2008

Stolojan Prim-Ministru

Premierul-surpriză pe care toată lumea îl aştepta de la Traian Băsescu nu a reprezentat nici o surpriză. Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat miercuri pe Theodor Stolojan să formeze guvernul. Momentul anunţării a fost regizat, pentru a păstra suspansul, Stolojan a stat pitit după un colţ şi a apărut în faţa camerelor în momentul în care l-a anunţat Băsescu.
Stolojan si Basescu
















“Numele premierului desemnat este Theodor Stolojan”. Cu acest anunţ, preşedintele Traian Băsescu a pus, miercuri, capăt speculaţiilor referitoare la cine va fi desemnat de şeful statului să formeze viitorul cabinet. În declaraţia susţinută la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a spus că atunci când a ales să-l desemneze pe Stolojan a avut în vedere faptul că este o persoană care cunoaşte mecanismele tehnice prin care să combată criza economică, dar este şi o persoană cu autoritate care să poată gestiona guvernul într-o perioadă în care România este tot mai afectată de criza finaciară şi economică globală.
Prezent la Cotroceni, Theodor Stolojan a mulţumit atât preşedintelui, cât şi PDL, pentru că l-au susţinut şi a precizat care sunt principalele două priorităţi: întocmirea proiectului de buget pentru 2009 şi reforma Educaţiei, Administraţiei publice şi a Sănătăţii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu