rss

miercuri, 14 ianuarie 2009

Desene Porno pe minimax

O prinţesă dispusă să-şi vândă trupul în schimbul unor purceluşi dansatori este protagonista unui serial de desene animate pe Minimax. Serialul a provocat indignarea CNA-ului, dar degeaba. Tot ce a putut să facă CNA în acest caz a fost să trimită o scrisoare de atenţionare. Deoarece este licenţiat în Cehia, postul Minimax nu se află sub incidenţa legislaţiei din audiovizualul românesc.

Controversatul serial de desene animate poartă numele de "Poveşti din folclorul maghiar" . Acest serial ar trebui să-i pună la curent pe copii cu basmele acestui poporului ungar. El este difuzat în fiecare joi de la ora 12.00.

Potrivit publicaţiei Gardianul, Gabriela Brânzea, marketing manager Minimax Romania, a declarat că este vorba despre o legendă a poporului ungar, iar desenul nu a fost realizat cu o tentă erotică, Este numai o problemă de percepţie, consideră aceasta.

În episodul prezentat în filmuleţul de mai jos este spusă povestea unui băiat născut într-o familie săracă, care ajunge zilnic în grădina unui împarat cu trei purceluşi la păscut. Într-o bună zi, o întâlneşte pe fata împăratului. Acesta, fiind vrăjită de purceluşi, vrea să-l cumpere pe unul dintre ei . În schimb, băiatul îi propune să-şi ridice poalele rochiei până la genunchi.Fără să stea pe gânduri, prinţesa acceptă.

În final, baiatul luptă pentru mâna fetei cu un fiu de împarat. pentru a se decide cu cine vrea să rămână, prinţesa trebuie să se culce cu cei doi.

Nu este prima oară când CNA avertizează un post de televiziune pentru difuzarea unor desene cu tentă pornografică. AXN a difuzat în trecut desene animate în care apăreau veveriţe sinucigaşe şi un extraterestru care se masturbează.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu