rss

luni, 26 ianuarie 2009

Pif Gadget a dat faliment

"Pif Gadget", una din cele mai populare reviste pentru copii în anii '70 - '80, a fost declarată falimentară de un tribunal francez. Decizia a fost luată pe 15 ianuarie. În ultima perioadă, la societatea Pif Editions, care se ocupa de editarea revistei, mai lucrau doar şase angajaţi. Societatea avea datorii de peste patru milioane de euro şi era sub supraveghere judiciară din martie 2007.

Numărul 1 al revistei "Pif Gadget" a fost lansat pe 24 februarie 1969, dar cel mai mare succes l-a înregistrat în perioada 1970 - 1980, când a avut vânzări săptămânale pe peste 600.000 de exemplare. În unele perioade, vânzările puteau depăşi chiar şi 1,2 milioane de exemplare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu