rss

luni, 5 ianuarie 2009

Raport de Razboi

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza a continuat şi în noaptea dinspre duminică spre luni. Bombardamentele aviaţiei israeliene au zguduit mai multe zone controlate de mişcarea Hamas, în timp ce trupele terestre şi-au continuat drumul spre inima teritoriilor, aflate sub controlul mişcării palestiniene. Cinci copii au murit împuşcaţi în urma atacurilor israeliene, spun surse medicale citate de AFP.

Una dintre principalele şosele din oraşul Gaza a fost ocupată de militarii israelieni, iar oraşul este încercuit. Trupele israeliene controlează în prezent porţiuni importante din nordul Fâşiei Gaza. În jur de 40 de tancuri israeliene au înaintat şi spre sudul Fâşiei. Palestienii vorbesc de 70 de morţi din tabăra lor, numai de la declanşarea asaltului la sol şi de peste 500 de victime de la declanşarea ofensivei. Televiziunea Al-Jazeera a anunţat că Hamas va trimite, luni, o delegaţie în Egipt, pentru a discuta despre războiul purtat cu Israel, în Fâşia Gaza. O delegaţie a Uniunii Europene se află în Orientul Mijlociu, pentru a încerca negocierea unui acord de pace.

Delegaţia UE condusă de ministrul ceh de externe, aflată în Orientul Mijlociu până marţi, pentru a găsi o soluţie la criza dintre Israel şi Fâşia Gaza, a promis un ajutor de trei milioane de euro pentru populaţia afectată de conflictul din Fâşia Gaza. Liderii UE au făcut din nou apel la încetarea focului.

Ministrul de externe francez, Bernard Kouchner a declarat că trebuie întreprinse acţiuni concrete pentru rezolvarea conflictului. El crede că Europa are "intermediari", precum Rusia sau Egipt, pentru a vorbi cu Hamas în vederea unui armistiţiu în Gaza.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy va ajunge, luni, la Ramallah, unde se va întâlni cu liderul Autorităţii Palestiniene. Ulterior, se va deplasa la Ierusalim, unde va avea discuţii cu premierul Ehud Olmert.

Între timp, protestele faţă de ofensiva israeliană în Fâşia Gaza au continuat în întreaga lume.

Mii de libanezi s-au adunat în centrul Beirutului pentru a manifesta împotriva atacurilor din Gaza.

Reacţii la criza din Orientul Mijlociu au venit şi din partea Iranului, Turciei Iordaniei, dar şi a SUA şi a mai multor ţări europene. Ambele tabere resping, deocamdată, toate apelurile pentru încetarea focului lansate de comunitatea internaţională.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu