rss

joi, 23 aprilie 2009

Traficantii De Copii Sunt In Libertate

Şi-au mărturisit greşeala şi i-au convins pe procurori să-i cerceteze in libertate. Reţinuţi marţi, tanăra gravidă din Bragadiru, Ilfov, şi protectorul ei, cei care au vrut să vandă reporterilor ziarului Libertatea un băieţel de patru ani şi pruncul nenăscut din pantecul femeii, au stat după gratii doar 24 de ore. Suficient, poate, pentru ca niciodată să nu mai încerce să negocieze, ca la piaţă, soarta unor copii nevinovaţi.

Anchetatorii ilfoveni au decis, ieri, să nu ceară mandate de arestare pentru Costina Zaharia (28 de ani) şi Vicenţiu Constantin (74 de ani), personajele principale ale investigaţiei jurnalistice publicate, marţi, de ziarul Libertatea.

Şi-au recunoscut faptele

Bătrânul şi gravida le ceruseră reporterilor – pe care îi credeau un cuplu care nu poate să aibă copii – o garsonieră de 23.000 de euro într-un bloc din Bragadiru. În schimb, ofereau un băieţel de patru ani şi un altul, aflat încă în burta mamei lui. Motivul? Mama, Costina – care avea trei copii, toţi daţi la orfelinate, şi era însărcinată cu al patrulea –, nu avea o locuinţă a ei. După publicarea anchetei, cei doi au fost identificaţi de oamenii legii şi reţinuţi pentru încălcarea Legii Adopţiilor. Abia când au ajuns faţă-n faţă cu anchetatorii, ei au părut că înţeleg ce au făcut şi şi-au recunoscut faptele. Bătrânul le-a povestit oamenilor legii că el a fost cel care a întrebat în stânga şi-n dreapta cum o poate “ajuta” pe Costina să facă rost de bani. Omul a mai declarat că a aflat procedura “cu banii şi adopţia” de la nişte vecini care au făcut “banii frumoşi de pe urma copiilor pe care i-au vândut”. Apoi, Vicenţiu a întrebat retoric procurorii cum de autorităţile nu au ştiut până acum că în România adopţia pe bani e o practică.

Dacă bebeluşul murea la naştere, ne promitea un altul...

La discuţia cu reporterii Libertăţii, bătrânul Vicenţiu a venit... pregătit. El avea inclusiv o soluţie pentru cazul în care s-ar fi întâmplat ceva rău la naştere cu bebeluşul promis: “Asta înseamnă că trebuie să mai luaţi un copil din ăilalţi (n.r. – ceilalţi doi pe care îi are femeia)”. Întrebat la ce se gândeşte, ce se putea întâmpla la maternitate, Vicenţiu a răspuns: “Nu ştiu, poate moare copilul”)

MAI MULT - Minorii români, nefericiţii Europei

Într-un clasament realizat de Universitatea britanică York, cu privire la fericirea copiilor, România ocupă locul 25 din 29 de ţări. Studiul a fost realizat pe baza a 43 de criterii, printre care mortalitatea infantilă, obezitatea, sărăcia şi mediul înconjurător. Cei din ţările nordice sunt printre cei mai fericiţi.

1 comentarii:

Linde-monA spunea...

Pai daca nici copii din tara nopastra nu sunt fericiti, atunci cine sa fie?!

Trimiteți un comentariu