rss

joi, 23 aprilie 2009

Un Bebelus a fost salvat in ultima clipa dintr-un incendiu [ Imagini Video Spectaculoase ]

Un bebluş a fost salvat în ultimul moment dintr-un incendiu care a avut loc joi în nordul Capitalei, zona Platformei Pipera, într-un bloc de nefamilişti. Micuţul a fost scos pe geam, de la etajul patru, cu ajutorul unei frânghii, sub privirile îngrozite ale mamei sale care a fost rănită uşor în urma incendiului. Copilul de numai câteva luni a fost transportat la spital.

Focul s-a produs la parterul clădirii, dar fumul gros a umplut imobilul. Bebeluşul se afla într-o cameră la ultimul etaj al clădirii. Un tânăr care a dat dovadă de un curaj ieşit din comun a legat copilaşul cu o frânghie şi apoi i-a dat drumul pe geam, până când a fost prins de vecinii ieşiti în faţa blocului.

În zona respectivă, locuiesc foarte mulţi romi. Este vorba de un bloc de nefamilişti cu două scări unde locuiesc 50-60 de familii. Mai multe persoane au fost blocate în apartamentele care au luat foc. Flăcările au izbucnit din cauza a câtorva copii care s-au jucat la subsolul blocului şi au dat foc la gunoaie.

Focul s-a extins apoi până la etajul patru. Mai multe persoane au rămas captive în locuinţe şi au fost salvate de echipajele de intervenţie care au sosit la faţa locului. Din fericire nimeni nu a fost rănit grav.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu