rss

sâmbătă, 11 aprilie 2009

Volkswagen Golf VI - Masina Anului 2009

Un juriu internaţional format din 59 de jurnalişti din 25 de ţări au decis că Golf VI este Maşina Anului 2009, pe plan mondial ("2009 World Car of the Year"). Premiul a fost decernat la New York, în cadrul salonului auto care are loc acolo în această perioadă.

"Este o mare onoare pentru Volkswagen că cel mai bine vândut model la nivel global, Golf, primeşte distincţia *Maşina anului 2009 la nivel mondial*", a declarat Stefan Jacoby, Preşedinte / CEO, Volkswagen America,Inc. "Ne bucurăm de sosirea celei de-a şasea generaţie de Golf. Spus pur şi simplu, credem că acesta este cel mai bun Golf din toate timpurile", a subliniat Jacoby.

De la producţia primului Golf până la actuala generaţie, s-au vândut în total 26 milioane de unităţi în 120 de ţări, ceea ce îl face unul dintre cele mai vândute vehicule din toate timpurile.

A şasea generaţie de Golf a debutat la Salonul Auto de la Paris, şi în România este disponibil din luna noiembrie a anului trecut pornind de la preţul de 13.668 de Euro cu TVA. Gama de motorizări include patru motoare pe benzină, de la 80 CP la 160 CP. Noul Golf este disponibil şi cu două motoare de 2.0 litri TDI cu o putere de 110 CP şi respectiv 140 CP. Toate motoarele îndeplinesc norma EURO 5 pentru emisiile de gaze.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu