rss

marți, 30 iunie 2009

Avion cu 153 de persoane la bord prabusit in Comore

UPDATE ora 12.41 / Avionul avea 153 de persoane la bord, dintre care 142 pasageri şi 11 membri ai echipajului, potrivit unui oficial al companiei aeriene yemenite. Dintre aceştia, surse aeroportuare franceze afirmă că 66 erau de naţionalitate franceză.

Aeronava s-a prăbuşit în apă, în timp ce încerca să aterizeze în condiţii meteorologice dificile.

Un avion Airbus 310 al companiei Yemenia Air s-a prăbuşit, azi, în Oceanul Indian, lângă Insulele Comore, informează Associated Press, citată de Agerpres.

Potrivit unui oficial de la Aeroportul internaţional din capitala yemenită, Sana'a, rămas sub protecţia anonimatului, nu se cunoaşte numărul pasagerilor aflaţi la bord şi nici motivele accidentului.

Se presupune că cei mai mulţi dintre pasageri erau din Insulele Comore şi se întorceau de la Paris.

Nu se cunosc deocamdată cu exactitate cauzele care au provocat prăbuşirea aparatului şi nici situaţia supravieţuitorilor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu