rss

duminică, 28 iunie 2009

Michael Jackson Isi Pierduse Vocea " Sunt Terminat.Mai Bine Mor "

Vrei să afli care este viaţa pe care a dus-o Michael Jackson în ultimii cinci ani? Jurnalistul britanic Ian Halperin va dezvălui lumii întregi detalii îngrozitoare despre Regele muzicii pop, deoarece şi-a petrecut peste cinci ani printre apropiaţii lui Michael Jackson şi ştie chinurile pe care a trebuit să le îndure starul în ultima perioadă.

În cartea sa "The Final Years Of Michael Jackson", Ian Halperin scrie că, înainte cu câteva zile de moartea lui, Michael Jackson le-a spus apropiaţilor săi că îşi doreşte să moară, din cauză că "îşi pierduse vocea şi mişcările care l-au făcut celebru".

"Nu funcţionează. Mai bine mor. Nu mai am la ce să mă întorc. Sunt terminat", i-ar fi spus Micheal confidentului său când a observat că îşi pierduse vocea şi era incapabil să mai facă mişcarile care l-au făcut celebru.

Jurnalistul mai spune că unul dintre cei mai apropiaţi confidenţi al lui Jackson i-a spus, la două ore de la decesul artistului că "Michael era obosit să mai trăiască. De câţiva ani era o epavă, iar acum poate în sfârşit să se ducă într-un loc mai bun. Oamenii din jurul său l-au îndopat cu medicamente. Ar trebui traşi la răspundere", a spus confidentul artistului.

Jurnalistul Ian Halperin este însă de părere că lăcomia este cea care l-a ucis pe Michael.

"Oricare ar fi rezultatele autopsiei, pe Michael Jackson l-a ucis lăcomia. Dacă o armată de bancheri, agenţi, doctori şi promoteri nu l-ar fi făcut să promită cele 50 de concerte la O2 Arena din Londra, eu cred că el ar fi încă în viaţă astăzi", scrie jurnalistul.

Ian Halperin susţine că Michael era intr-o stare grava, iar pentru a-şi masca îmbătrânirea şi distrugerea acesta folosea peruci, haine colorate şi chiar măşti.

"De exemplu, pentru a-şi masca îmbătrânirea, Jackson folosea o colecţie de peruci cu cu ajutorul carora işi ascundea părul alb. Era clar că nu putea să susţină niciun concert, să nu mai vorbim de 50. Pentru început, el nici nu mai putea să cânte. În anumite zile de-abia mai putea să vorbească. Nu mai putea să danseze. Se anunţa dezastru la Londra şi, conform declaraţiilor confidentului său, acesta avea impulsuri suicidale", scrie jurnalistul.

Ian Halperin va lansa cartea "Final Years Of Michael Jackson" săptămâna viitoare şi face numeroase dezvăluiri despre viaţa Regelui pop.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu