rss

luni, 29 iunie 2009

Michael Jackson Lua Mai Mult De 10 Medicamente Pe Zi

Au trecut patru zile de la moartea regelui pop, Michael Jackson, iar Los Angeles, metropola americană unde şi-a găsit sfarşitul, e acum asaltat de milioane de fani din întreaga lume. De ce a murit însă exact megastarul rămâne încă un mister, care se va spulbera abia după rezultatul probelor toxicologice, susţine Alexandru Mărmureanu, un chirurg român care lucrează în centrul medical UCLA. Pe de altă parte, lucrurile din camera de spital în care s-a aflat timp de câteva ore cadavrul lui Michael au fost furate.

“Din păcate, nu cred că autopsia va arăta ceva deosebit, pentru că el nu a fost împuşcat, nu a avut parte de o moarte traumatică. Probele toxicologice trebuie aşteptate şi aici s-ar putea să apară o problemă, pentru că el lua cel puţin 10 medicamente în fiecare zi. Era obiceiul lui. Înghiţea antidepresive, precum Demerol, morfină, Tananol, Vicodin... la greutatea lui şi la dozele pe care le lua, este foarte plauzibil că a intervenit o reacţie secundară sau doza a fost prea mare şi atunci el a încetat să respire şi următorul lucru a fost stop cardiac”, a precizat pentru Ştirile PRO TV, chirurgul român Alexandru Mărmureanu .

Pe de altă parte, la spitalul UCLA din Los Angeles, acolo unde şi-a găsit sfârşitul Michael, lucrurile sunt departe de a se linişti. Ramona G., sub ochii căreia s-a stins cântăreţul, a povestit, în exclusivitate pentru Libertatea, că s-a declanşat o adevărată isterie în spital, ca de altfel, în întregul oraş.

“Trupul lui Michael, pus într-o pungă cu fermoar, a fost transportat cu elicopterul la şapte ore de la deces şi dus la morga oraşului. După aceea a început nebunia în spital, nu ştiu câţi erau fani şi câţi doreau doar să facă bani de pe urma morţii lui, dar fiecare încerca să pună mâna pe câte ceva. Eu nu eram în spital, dar am auzit că o femeie a vrut să fure furtunul cu care a fost intubat, pentru a-l vinde pe eBay, iar alta a reuşit să fure cearşaful pe care a stat în spital”, ne-a spus Ramona.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu