rss

marți, 16 iunie 2009

Papusa Fetitei Nebune Din Orfelinatul Din Jucu Avea Ochii Scosi

Fetiţa de 12 ani din orfelinatul din Jucu, judeţul Cluj, care şi-a atacat colega de 18 ani, paralizată, şi i-a scos ochii, este un copil extrem de periculos. Cel puţin aşa susţin angajaţii centrului, care spun că bolnava n-ar fi la prima ieşire violentă. Fetiţa şi-a mai atacat colegii, exact în acelaşi fel, încercând să le scoată ochii. Mai mult, jucăria ei de suflet este o păpuşă pe care, în clipa în care a primit-o, a mutilat-o.

Centrul pentru Copii cu Probleme Speciale din localitatea clujeană Jucu seamănă cu o fortăreaţă. Paznicii au ordine clare să ţină la distanţă, dincolo de gardul metalic al instituţiei unde s-a petrecut grozăvia, pe oricine ar încerca să se apropie

După întâmplarea îngrozitoare petrecută pe 8 iunie, când o fetiţă i-a scos ochii colegei ei paralizate şi se pare că a înghiţit unul, la Centrul pentru Copii cu Probleme Speciale a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili exact împrejurările în care a fost posibil să se întâmple aşa ceva.

Agresoarea nu a fost izolată după atac

Monica Filip, director adjunct la Direcţia pentru Protecţia Copilului Cluj, a declarat că fetiţa agresivă nu a fost izolată de ceilalţi colegi după incident. Ea a mai spus că nu a fost prima oară când pacienta de 12 ani şi-a atacat colegii. “Boala ei se manifestă violent şi angajaţii ştiau că fetiţa e agresivă şi că, în crizele ei de furie, atacă în zona capului şi mai ales a ochilor”, a precizat Monica Filip. Mai mult, surse din orfelinat, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au povestit pentru Libertatea că jucăria de suflet a fetei de 12 ani este o păpuşă cu ochii scoşi. “A primit-o mai de mult, când s-au adus jucării la centru. În clipa în care a văzut- o, a făcut o criză de nervi. A tras-o de păr şi i-a scos ochii. Apoi s-a liniştit şi a luat-o în braţe, ca pe un bebeluş”, a povestit sursa noastră.

În seara în care a avut loc cumplita agresiune, pe etajul unde locuiau fetele şi unde sunt 20 de copii cu probleme speciale erau de serviciu trei infirmiere. Una dintre ele a plecat pentru doar câteva minute ca să ducă aşternuturile la spălat. Cele trei infirmiere au fost concediate ieri.

«Trebuia păzită permanent»

Tulburarea psihică de care suferă fetiţa de 12 ani este una extrem de serioasă, care necesită un regim special. “Pacienţii cu afecţiuni psihice grave se pot manifesta violent şi acţionează spontan. În cazul de faţă, vina aparţine personalului. Fetiţa trebuia păzită permanent şi nu trebuia lăsată singură în prezenţa altor persoane, mai ales dacă se ştia că are porniri agresive”, ne-a explicat reputatul psihoterapeut Mirela Zivari de la Clinica TerapiaM.

La 18 ani, victima are 80 de centimetri şi 15 kilograme

Maria Heghedeş, adolescenta de 18 ani paralizată care a fost atacată şi a rămas fără ochi, se află acum la secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Cluj.

Din cauza bolii, fata nu s-a dezvoltat: măsoară doar 80 de centimetri şi are 15 kilograme.După atacul din orfelinat, Maria a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale şi starea ei este stabilă. Va fi externată în câteva zile şi va ajunge, culmea, tot în căminul unde a fost mutilată. Adolescenta, care s-a născut paraplegică, nu mai are pe nimeni pe lume. Nu şi-a cunoscut tatăl niciodată, iar mama, care a îngrijit-o în copilărie, a murit în urmă cu şase ani.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu