rss

luni, 5 octombrie 2009

Cele mai populare locuri pentru sex

Orice cuplu are nevoie de diversitate din orice punct de vedere iar sexul nu face excepţii. Dacă despre poziţii s-au făcut nenumărate studii, site-ul Cosmopolitan.com şi-a invitat cititorii să destăinuie locurile în care fac sex, în afara banalului deja dormitor.

Iată câteva dintre cele mai ofertante posibilităţi pentru fanteziile voastre:

În cort

Apropierea naturii va transforma totul în ceva foarte, foarte incitant însă este bine totuşi să nu încercaţi poziţii prea complicate pentru că efectele ar putea fi dăunătoare. Menţineţi totul simplu iar experienţa va fi, cu siguranţă, memorabilă

În parc

Poate să fie noapte sau poate dimineaţa devreme iar banca poate deveni locul vostru de nebunii. Posibilităţi nenumărate de poziţii însă trebuie să fiţi pregătiţi pentru ca agenţii de pază să nu vă surprindă.

În pădure

Orice partidă de sex în aer liber aduce un plus de adrenalină situaţiei însă în acest caz aveţi grijă la insecte şi plante otrăvitoare. Există şi soluţii la îndemână cum ar fi spray-uri pe care vi le puteţi aplica pe corp pentru a îndepărta insectele însă fără să afectaţi zonele unde partenerul sau partenera va dori să vă sărute.

Pe masa din bucătărie sau pe maşina de spălat

Folosiţi-vă în acest caz de ce găsiţi în jurul vostru. Sigur, nu ne referim la cuţite, furculiţe sau alte unelte ce v-ar putea strica iremediabil cheful de sex ci, de exemplu, la o spatulă pentru cei cărora le place ca din când în când să fie plesniţi peste fund.

În maşină

Toată lumea crede că cel mai bine se poate face sex pe bancheta din spate a maşinii însă încercaţi să lăsaţi scaunul pasagerului din dreapta mult pe spate şi lăsaţi partenera să stea deasupra. Va fi ceva de neuitat!

În duş sau în cadă

Este locul în care, cu siguranţă, nu vă puteţi plictisi dacă vă doriţi o partidă fierbinte. Un masaj cu buretele ca preludiu, prosoape pufoase după cât despre act, fiţi liberi şi totul va merge strună.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu