rss

luni, 5 octombrie 2009

Studentii de la Universitatea Politehnica Bucuresti Protesteaza alaturi De Profesori

Membrii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, dar şi cei care nu fac parte din vreo organizaţie studenţească, vor protesta luni alături de sindicalişti, începând cu ora 12.00, pe platoul Universităţii Politehnica Bucureşti.

Tinerii au ales să protesteze alături de profesorii lor pentru că şi ei au mai multe nemulţumiri, principalele fiind legate de Legea educaţiei şi de faptul că mai multe capitole care priveau reprezentativitatea studenţilor în comisii şi senatele universitare au fost scoase din forma legală a actului normativ.

Mai mult, studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că în corpul Legii educaţiei încă mai există prevederi prin care învăţământul la distanţă îşi va continua activitatea, deşi studenţii stabiliseră, împreună cu conducerea Ministerului, ca această formă de învăţământ să dispară.

"În vară stabiliserăm şi diferenţierea diplomelor în funcţie de universităţi şi de domenii şi de faptul că universităţile care pregătesc ingineri la forma de învăţământ la distanţă să nu o mai facă", a declarat Ion Poenaru, preşedintele organizaţiei studenţeşti.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu