rss

marți, 13 aprilie 2010

Despre Lucruri Marete

Ma uit in jurul meu si vad agitatie, vad cum toti ducem o lupta crancena pentru existenta, pentru a ne castiga un loc pe acest pamant, pentru a lasa ceva in urma noastra, dar oare chiar lasam? Ma uit in jurul meu si vad oameni care se nasc, cresc, isi fac o cariera se casatoresc, fac copii, traiesc si mor. Nimic iesit din comun, as putea spune ca este rutina omului pe pamant.

In aceasta agitatie cotidiana continua, ma uit undeva intr-un colt si vad doi oameni ajunsi la sfarsitul vietii, inconjurati de copii si nepoti, doi oameni care asteapta doar ca destinul sa se implineasca, nimic iesit din comun, rutina omului pe pamant.

Pe chipurile lor se vad ani ce au trecut, vad oameni simpli, fara cariere de succes, fara averi impresionante, doar ei doi inconjurati de familie. In urma cu 70 de ani, erau doi tineri la inceput de drum, ea frumoasa si bogata, el chipes, dar sarac, fara planuri marete, doar un sentiment si implinirea datoriei trecerii pe acest pamant, trec peste barierele impuse de societate si isi intemeiaza o familie. Nimic mai simplu, nimic iesit din comun.
Acum dupa mai bine de 70 de ani petrecuti impreuna cu bune si cu rele isi asteapta sfarsitul, impreuna, asa cum tot impreuna au pornit la drum. Ma uit la ei si vad mai mult decat doi oameni simpli, vad doi oameni care inca se mai iubesc.
Ea batrana traind intr-o lume numai a ei, desprinsa parca de realitatea cotidiana, il apostrofeaza pe batranelul de alaturi rapus de starea precara a sanatatii, pentru lucruri marunte in aparenta, dar importante pentru ei, insa recunoaste ca il iubeste, chiar si asa, pe acest batranel care spune simplu 'o iubesc'.

Un cliseu! Cat de simplu este sa spui 'Te iubesc', un cuvant simplu dar complex. Pe cat de simplu este sa-l spui pe atat de complex este sa-l traiesti.
Doi oameni care si-au spsus te iubesc unul altuia, au intemeiat o familie, au muncit, au trait pentru copii lor, au trait pentru nepotii lor… ce comun, pentru ca toti se opresc aici, aici este sfarsitul povestii tuturor, dar nu si a lor. Povestea lor continua, doar viata se termina, ei inca se mai iubesc. Nu au facut averi impresionate, nu au avut cariere de succes, dar au lasat in urma lor ceva nepretuit… o poveste de dragoste.

Toti plecam la drum, cu cele mai mari sperante, ne spunem te iubesc, facem planuri, insa undeva pe drum ne pierdem in lupta pentru faptele marete ravnite de toti, pierdem in lupta cu carierele de succes si averile impresionante. Desi apararent castigam pariul facut vietii, castigam carierele si averile mult ravnite, cu toate astea pierdem… pierdem pe drum acel 'te iubesc' care ne-a facut sa visam.
Pierdem esenta.

Ma uit in jurul meu si ii vad pe ei, ma vad pe mine… da! Am pierdut! Sunt la inceput de drum si deja am pierdut, m-am pierdut in lupta pentru cariera, bani si faima. Nu am facut nimic maret… Am uitat sa traiesc, am uitat sa iubesc. Ce au facut acesti doi oameni? Ce am facut eu? Simplu…s-au acceptat asa cum a fost, s-au acceptat cu defectele si calitatile fiecaruia, s-au respectat, s-au iubit. Din pacate nu este chiar atat de simplu, este greu, este foarte greu… tocmai din acest motiv majoritatea pierdem.

Oare cum o sa fie peste 70 de ani? Nu stiu… pot doar sa sper sa traiesc macar o mica parte din povestea lor de dragoste… si ma declar fericita. Vreau sa ma uit in urma mea si sa pot sa zic... da! Am iubit si am fost iubita! Asta este cu adevarat un lucru maret, si penru asta vreau dau totul.

Desi pare o poveste, nu este. Este realitatea unor oameni simpli, fara studii, fara cariere, fara averi, este viata unor oameni care au stiut sa traiasca si sa iubeasca. Pentru multi dintre noi este un vis frumos, care se termina atunci cand deschidem ochii, o poveste la care reflectam timp de cateva minute dupa care inchidem calculatorul si ne intoarcem la lucrurile cotidiene.
Pentru multi o poveste, pentru unii un vis implinit

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu