rss

sâmbătă, 24 iulie 2010

Blestemul Madalinei Manole

În casa Mădălinei se petreceau lucruri ciudate, necurate, acestea ar fi motivele pentru care cei doi au mers la biserica Zlătari. Mai mult, şi Mădălina vorbea despre "legăturile necurate", aţele cu care se leagă la mâini şi picioare morţii, dar nimeni nu ştie exact despre ce e vorba.

"Am fost la biserica Zlătari deoarece bănuiam ceva. Stările Magdei apăreau miercurea şi joi seara începeau să se stingă. Cam de vinri până luni, marţi de fiecare dacă când Magda suna acasă la Ploieşti, pe fix, răspunea tatăl invocând anumite pretexte pentru a nu o da la telefon şi mereu aducea în discuţie biserica. Ori era plecată la biserică, ori tocmai venise de la biserică, ori pregătea ceva pentru biserică. Totul era legat de biserică", a povestit Petru Mircea, soţul Mădălinei, la Pro tv.

Şi Ciprian Antohi, prieten de familie de-al Mădălinei şi-a amintit despre când a murit bunica vedetei, la care solista a ţinut foarte mult. "La un moment dat a fost o chestie şi am aflat şi eu că legăturile acelea nu erau curate. Când s-a prăpădit bunica ei părinţii nu au anunţat-o când aceasta a murit şi Mădălina a fost distrusă că nu a condus-o pe ultimul drum. Când discuta cu mama ei, o dată, vorbea despre legături de la mămăiţa şi spunea că ştie ea ce trebuie să facă pentru ca să le fie bine tuturor", a povestit Ciprian, referitor la anumite lucruri oculte despre care vorbea solista.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu