rss

duminică, 17 octombrie 2010

11 Noiembrie 2010 - Al Treilea Razboi Mondial

Predicţiile lui Nostradamus, adeverite într-un procent destul de ridicat, specifică data exactă de 11 noiembrie 2010 ca prima zi a celui de-al Treilea Război Mondial.

Totodată, Baba Vanga, faimoasa clarvăzătoare din Bulgaria, a declarat acelaşi lucru, făcând referire tot la luna noiembrie a acestui an.

Vangelia Pandeva Dimitrova sau "Baba Vanga", născută pe 31 ianuarie 1911 şi decedată pe 11 august 1996, a stat mult timp în atenţia opiniei publice, după ce 80% din predicţiile ei s-au adeverit.

Vanga a rămas oarbă la o vârstă foarte fragedă şi se spune că a prezis multe evenimente care deja au avut loc.

În 1989 a prezis: "Groază! Groază! Fraţii noştri din America se prăbuşesc de la mare înălţime, înjunghiaţi de moarte de ciocurile unor păsări de oţel!", iar mulți ani mai târziu turnurile gemene World Trade Center au căzut, iar în 2008 a prezis faptul ca Obama va fi ultimul președinte al Americii, căci aceasta se va diviza în mai multe state independente. Totodată, a precizat faptul că "Omul negru" va debuta sub fundalul crizei economice mondiale.

După toate aceste preziceri, Vanga a intrat în atenţia cercetătorilor. Deşi era semi-analfabetă, faimoasa bulgăroaică se pare că avea un creier foarte activ, capabil să găsească foarte repede legături între cauză şi efect. Aceasta este singura explicaţie logică oferită de cei care au studiat "talentul" Vangăi. Cu toate acestea, nu s-a putut explica procentul mare de predicţii care s-au adeverit. Despre Al Treilea Război Mondial, Vanga a prezis că va începe în 2010, în noiembrie. Data coincide cu cea din interpretarea predicţiilor lui Nostradamus, care este 11 noiembrie 2010. Mai mult, în sprijinul acestor alarme, vine şi o dovadă matematică. Web Bot, un faimos soft creat special pentru a prezice viitorul în baza cuvintelor cheie introduse pe Internet, folosind algoritmi matematici, a descoperit că între 8 şi 11 noiembrie va începe un puternic conflict armat.

Creatorii softului, Clif High şi George Ure, care se autointitulează Călugării Timpului, susţin că Web Bot poate anunţa dezastre cu 90 de zile înainte să se petreacă. Web Bot ar fi prezis atacul de pe 11 septembrie din SUA, atacurile teroriste cu antrax şi dezastrul Navetei Columbia din 2003. Cu toate acestea credibilitatea lui Web Bot nu este foarte mare, întrucât informaţia este destul de vagă, de cele mai multe ori.

Iată cum vede Baba Vanga omenirea în viitor:

Războiul va începe în noiembrie 2010 şi se va încheia în luna octombrie 2014.

Războiul va fi mai întâi mic, apoi se vor folosi arme nucleare şi, în final, arme chimice.

2011 - Animalele şi plantele din Emisfera nordică vor dispărea din cauza armelor chimice şi biologice. Musulmanii vor ataca europenii rămaşi.

2014 - Majoritatea oamenilor vor suferi de cancere.

2016 - Europa este aproape nepopulată.

2018 - China devine cea mai mare putere mondială.

2023 - Orbita Pământului se va înclina.

2033 - Calota polară se va topi.

2043 - Musulmanii vor conduce Europa, iar economia va fi înfloritoare.

2066 - Americanii atacă Roma Islamică folosind arme meteorologice.

2076 - Va domni din nou comunismul pe Pământ.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu